Petro Poroșenko a fost învestit în funcția de președinte al Ucrainei

Petro Poroșenko a fost învestit în funcția de președinte al Ucrainei
Publicat: 07/06/2014, 10:45
Actualizat: 29/07/2014, 17:59

Președintele Parlamentului Oleksandr Turcinov, care a asigurat președinția interimară, a deschis ședința către ora 7.00 GMT (10.00, ora României), prezentând invitații, potrivit unor imagini transmise în direct la televiziune. El i-a citat pe primii trei președinți ucraineni, omițându-l pe Viktor Ianukovici, destituit la sfârșitul lui februarie.

Poroșenko, purtând un costum închis la culoare, a pătruns, după aceea, în Parlament și a urcat scara care duce către sala de dezbateri.

Sunt prezenți vicepreședintele american Joe Biden, președintele Consiliului European Herman Van Rompuy și numeroși șefi de stat și de guverne din Europa de Est, aflate odinioară sub dominația sovietică, inclusiv președintele polonez Bronislaw Komorowski și președinta lituaniană Dalia Grybauskaite.

Poroșenko, un miliardar prooccidental, în vârstă de 48 de ani, a fost ales din primul tur, pe 25 mai, cu 54,7% din voturile exprimate. El este succesorul lui Viktor Ianukovici, destituit la sfârșitul lui februarie în urma unei băi de sânge în Piața Maidan, la Kiev, după ce a fugit în Rusia, în urma a trei luni de contestare proeuropeană.

El a devansat-o pe Iulia Timoșenko (12,8%), un fost premier, prezentă sâmbătă la învestire, purtând faimoasa sa coafură care a făcut-o celebră în timpul „revoluției portocalii” din 2004.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Primele rezultate oficiale parțiale din turul I sunt uluitoare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online